Sistemul electronic EES de control la frontieră
- Asociaţia
- Oct 13
- 1 min read
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, la PCTF Stânca (Botoșani), Midia (Constanța), Naidaș (Caraș-Severin), Sighet (Maramureș) și Aeroportul Sibiu va fi pus în funcțiune Sistemul EES control la frontiere, bazată pe recunoaștere facială și amprentare digitală.

Noul sistem electronic va înregistra automat data și locul de intrare și ieșire pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care efectuează călătorii de scurtă durată (până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile.
La prima trecere a frontierei, persoanelor vizate le vor fi colectate datele biometrice. Imaginea facială și amprentele a patru degete vor fi stocate pentru o perioadă de trei ani. Sistemul va calcula automat durata legală de ședere, înlocuind treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor.
Pe durata unei perioade de tranziție de aproximativ șase luni, pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual. Amprentarea nu se va aplica copiilor sub 12 ani, persoanelor pentru care prelevarea este imposibilă sau cetățenilor care dețin permise de ședere ori vize de lungă durată eliberate de state membre ale UE.
12.10.2025




Comments