top of page

25 RON devine 3 EURO

De la 01 iulie 2026, pe teritoriul vamal al Uniunii Europene se va încasa o taxă de 3 euro (3,52 dolari) pentru coletele cu o valoare de sub 150 euro care vin din țări terțe.

ree

Măsura a fost luată vineri 12 decembrie 2025 de către miniștrii ECOFIN şi va rămâne în vigoare până în 2028, când vor fi impuse taxe vamale tuturor mărfurilor importate în blocul comunitar, indiferent de valoarea lor.


„Această măsură temporară vine ca urmare a faptului că astfel de colete intră în UE fără taxe vamale, ducând la o concurenţă incorectă pentru vânzătorii din blocul comunitar, riscuri de sănătate şi de siguranţă pentru consumatori, nivel ridicată de fraudă şi temeri privind mediul”, se arată în comunicat Comisiei Europeane.


Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depăşeşte 150 euro, au intrat pe piaţa UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 şi de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislaţia europeană. Această creştere exponenţială ridică numeroase semne de întrebare în condiţiile în care tot mai multe produse dăunătoare intră în UE.


Până atunci, România introduce propria taxă pentru coletele din afara UE. Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de AUR față de legea privind măsurile de redresare și eficientizare a resurselor publice, deschizând calea pentru aplicarea unei taxe de 25 de lei pentru coletele cu valoare sub 150 de euro. Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, după ce termenul inițial prevăzut în lege a fost depășit.

Surse:

 

12.12.2025


 
 
 

Comments


bottom of page