Cu Mircea Dinescu despre vechea vamă de la Cetate

Asociaţia
2 days ago
2 min read

În documentele originale expuse la Palatul Parlamentului am descoperit foarte multe referiri la activitatea vechii vămi de la Cetate. In drum spre Calafat (pentru a le restitui arhivei vămii), am poposit la Centrul Cultural Cetate unde le-am răsfoit împreună cu Mircea Dinescu, Am auzit alte povești facscinante despre aceste locuri și ni s-a promis ajutor în demersurile asociației de a scrie o monografie a vămilor de la Dunăre.

Primele mențiuni despre o vamă aici datează de pe la 1883, când au fost înființate pichete pe Dunăre pentru controlul comercial și paza graniței. În port lucrau sute de oameni (hamali, căruțași), iar activitatea era intensă, fiind înregistrați aproape 1.000 de negustori de cereale (mulți greci și evrei) în jurul anului 1900.

Vechiul port de la Cetate, Dolj, este un loc cu o istorie fascinantă, trecând de la gloria unui nod comercial european la abandon, pentru ca în final să fie salvat și transformat într-un reper cultural.

Epoca de Aur (cca. 1880 – 1945): Portul a fost înființat în special pentru exportul de cereale. În acea perioadă, grâul și făina din zona Olteniei plecau de aici pe Dunăre către mari orașe europene precum Budapesta, Viena sau centrele industriale germane. Se spune că faimosul croissant vienez era făcut, în acele timpuri, cu făină de la Cetate.

Proprietarul și Modernizarea: Un rol crucial l-a avut boierul Barbu Drugă, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Oltenia, care a modernizat portul în 1904. El a construit aici și o moară cu tehnologie avansată pentru acea vreme.

Declinul: Odată cu instaurarea regimului comunist în 1945, portul a fost închis pentru comerț și transformat în pichet de grăniceri, clădirile intrând ulterior într-un proces avansat de degradare.

Restaurarea: Poetul Mircea Dinescu a refăcut vechile clădiri care fac parte, astăzi, din Portul Cultural Cetate:

Vama: a fost renovată recent și este folosită acum pentru cazare. Aceasta păstrează farmecul construcțiilor utilitare de epocă, dar cu un interior boieresc.

Căpitănia (Conacul): Este clădirea principală, impunătoare, construită de meșteri italieni (se bănuiește implicarea arhitectului Giovanni Battista) la sfârșitul secolului XIX. Are un stil neoclasic cu influențe mediteraneene.