Captură la Vama Siret
- Asociaţia
- Dec 26, 2025
- 1 min read
O tentativă inedită de a introduce ilegal bani în țară a fost dejucată de inspectorii vamali de la vama Siret. Două femei de origine ucraineană, care au încercat să intre în România pe jos, au fost prinse cu o mică avere ascunsă chiar în încălțăminte.

Comportamentul celor două femei, în vârstă de 43 și 52 de ani, a trezit suspiciuni iar la controlul vamal corporal s-a descoperit, sub branțurile cizmelor, suma totală de 60.000 de dolari americani. Fiecare femeie avea ascunși câte 30.000 de dolari, sume care depășeau cu mult limita legală de 10.000 de euro permisă fără declarare la intrarea în Uniunea Europeană. Suma totală (60.000 USD) a fost reținută în vederea continuării cercetărilor.
Fiecare dintre cele două persoane a primit o sancțiune contravențională de 4.000 de lei din partea Biroului Vamal Siret.
Autoritățile reamintesc că orice sumă de numerar care depășește pragul de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă monedă) trebuie declarată obligatoriu la intrarea sau ieșirea din țară. Nerespectarea acestei norme atrage sancțiuni administrative aspre și poate duce la confiscarea parțială sau totală a banilor.
26.12.2025




Comments