Contrabandă la vama Halmeu
- Asociaţia
- Apr 25
- 2 min read
Vineri, 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu (judeţul Satu Mare) s-a prezentat un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 de ani. Acesta conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina, care intenţiona să ajungă în Cehia.

La controlul vamal s-a descoperit cantitatea de 15,386 kilograme metal alb, sub formă de granule, susceptibil a fi argint, în cinci pungi din plastic, ascunse şi nedeclarate la vamă. Şoferul nu a putut prezenta documente justificative. Bunurile, în valoare estimată de 155.088 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetării penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Joi, 23 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, în vama Halmeu, s-a prezentat un cetățean ucrainean, în vârstă de 57 de ani, care conducea un autocar înmatriculat în Ucraina cu destinație Italia. Lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și a bagajelor pasagerilor.

În timpul verificărilor, în cala autocarului au fost descoperite mai multe bunuri nedeclarate, pentru care nu au putut prezenta documente justificative: 146 pachete de țigări de diferite mărci, 93 litri de alcool, 13 rochii de mireasă, 37 kg tutun vrac, 20 de produse farmaceutice (anabolizante) şi două recipiente cu câte 10 kg agent refrigerant. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunilor de transportul și tranzitul de substanțe periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, importul ori exportul de steroizi anabolici sintetici, trafic de substanțe dopante cu grad mare de risc, contrabandă și fraude vamale.
De asemenea, lucrătorii vamali au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 de lei.
Totodată, asupra unuia dintre pasageri a fost descoperită suma de 25.000 de euro, nedeclarată conform prevederilor legale privind introducerea numerarului în țară.
24.04.2026




Comments