top of page

Proteste pentru legea salarizării

Vameșii amenință cu întârzieri la frontiere prin derularea controalelor ”cu rigurozitate”, în semn de protest pentru legea salarizării Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Vameșii amenință cu întârzieri la frontiere prin derularea controalelor ”cu rigurozitate”, în semn de protest pentru legea salarizării.

Sindicatul Național Meridian, din care fac parte peste o treime din angajații Autorității Vamale Române (AVR), a anunțat că aceștia încep joi, 28 mai 2026, o serie de proteste legate de legea salarizării. Protestul care ar putea cauza întârzieri la frontiere constă în „aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal”.

Vameșii vor efectua controale amănunțite asupra documentelor și mărfurilor prezentate atât la frontieră, dar și la interior, anunță sindicaliștii.

„Aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal” în semn de protest vizează și alte nemulțumiri în afară de noul proiect al legii salarizării. Sindicaliștii se plâng de condițiile de muncă, deficitul de personal, neaplicarea unor drepturi legale actuale, precum și de lipsa unui dialog normal și instituțional cu factorii decizionali.

„Cu toate că am solicitat de-a lungul anilor rezolvarea acestor situații, din păcate, nu există încă semnale că se vor soluționa prea curând și în acest sens, cerem autorităților competente inițierea de urgență a unor negocieri reale și identificarea unor soluții concrete pentru remedierea tuturor acestor probleme”, se arată în comunicatul sindicaliștilor, citat de ȘtirileProTV.

Personalul vamal își va desfășura activitatea cu respectarea integrală a prevederilor legale iar derularea cu rigurozitate a procedurilor operaționale aplicabile poate conduce la creșterea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei și la întârzieri în procesarea operațiunilor vamale la interior, potrivit comunicatului sindicaliștilor.

Protestul ar putea fi urmat de declanșarea unei greve de avertisment și a celei generale, spun sindicaliștii.

 

 

28.05.2026


 
 
 

Comments


bottom of page