top of page

Vama în atenția procurorilor

ANPLVR se delimitează în mod clar de fapte de corupție sau de orice alte încălcari ale legislației de către personalul vamal.  În ultimile zile au apărut câteva știri cu vameși cercetați de instituțiile abilitate. Corupție există peste tot și ea trebuie pedepsită acolo unde este descoperită dar trebuie să arătăm că generalizarea acuzațiilor la întreg sistemul vamal este nedreaptă, nereală și de neacceptat.

Conducerile AVR din ultimii ani au introdus în legislație acțiuni punitive formale dar nu au făcu absolut nimic pentru prevenție:

-         Salarii și sporuri corespunzătoare pentru importanța profesiei, ca la Poliția de Frontieră;

-         Angajări de personal competent, prin examene reale nu formale, fără transferuri de la primării sau de aiurea pe criterii obscure, direct pe posturi de control vamal care necesita pregătire de ani de zile, o accedere în carieră la fel ca în statele occidentale în care vama nu este Cenușăreasa sistemului de siguranță și securitate a statului;

-         Motivare reală pentru descoperiri prin bonusuri procentuale, ca la Antifraudă;

-         Recompensarea reală prin pensionare anticipată după ani întregi de muncă în linia întâi, în ture, la fel ca celelalte structuri al statului lângă care lucrează tonetă lângă tonetă;


În această meserie foarte frumoasă există extrem de mulți profesioniști corecți, bine pregătiți, cu bun simț dar există și oameni hotărâți să se îmbogățească rapid, care își dau cinstea pentru câțiva arginți deși sunt conștienți că vama este o instuție supravegheată în toată lumea sau care fac ilegaltăți de doi lei pentru a-și recupera un permis auto pierdut prin aroganță și astfel trag după ei și pe alții...

 

ANPLVR și-a propus să arate faptele bune din vama română. Din păcate toate eforturile sunt anulate de cazuri ca acestea. Afirmăm adevărul că realitatea este prezentată de presă în tușe groase și că vama este, pe nedrept, vinovatul de serviciu. Dar cazurile prezentate ar trebui să fie un semnal de alarmă și un motiv ca să ne implicăm toți în schimbare.

 

Vineri 08 mai 2026

 DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava a efectuat 137 de percheziții, în patru județe pentru destructurarea unor grupări implicate în acte de contrabandă.

După audieri maraton și câteva rețineri, procurorul de caz nu a cerut instanței vreun mandat de arestare și a dispus, pentru toți, control judiciar pentru 60 de zile. Vameșii și polițiștii de frontieră acuzați au interdicția de a mai lucra în activitatea de control, cea în timpul căreia ar fi comis faptele.

Inculpații susțin că acuzațiile de complicitate la contrabandă și chiar abuz în serviciu nu pot sta în picioare, în condițiile în care la unii dintre ei este vorba de una, cel mult două fapte imputate, adică mașini cu marfă de contrabandă care au trecut prin vămi, când ei erau de serviciu. Colegii noștri au prezumția de nevinovăție.

Spre deosebire de relatarea media, faptele sunt din anii 2024-2025, șeful de vamă cercetat nu era șef în acea perioadă iar DRV Iași a participat la cercetarile efectuate.


11.05.2026

 

Miercuri 13 mai 2026

DNA – Serviciul Teritorial Constanța a reținut doi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că primeau bani de la reprezentanţii unor firme în schimbul efectuării mai rapid a operaţiunilor de vămuire. Faptele documentate acoperă perioada noiembrie 2025 ... mai 2026. D.S și B.V. împărțeau presupusele șpăgi și cu alți angajați din Biroul Vamal Constanța, susțin anchetatorii. Deci, în perioada în care doi șefi de la acea vamă au fost arestați și erau cercetați și toată presa scria despre ei, pentru aceleași acuzații!  Nicio conducere AVR nu a reușit să pună ordine acolo.

 

14.05.2026

 

Miercuri 13 mai 2026

Un titlu de presă halucinant:

Șeful Vămilor, reținut după ce ar fi încercat să „salveze” permisul unui angajat

Președintele Autorității Vamale Române a fost reținut miercuri de procurori, alături de alte două persoane din cadrul instituției, într-un dosar care vizează presupuse fapte de fals și uz de fals legate de emiterea retroactivă a unui ordin de misiune care ar fi fost folosit pentru contestarea suspendării permisului unui angajat al Vămii. Ce ar mai fi de comentat...

 

14.05.2026


 
 
 

Comments


bottom of page